Sunt Gospodina

Cu ce spălăm frigiderul pentru a fi ca nou, fără mirosuri neplăcute şi fără pete de mâncare?

Produsele electrocasnice trebuie îngrijite cu atenţie atât pentru a nu deveni o sursă de microbi şi bacterii cât şi pentru a nu se defecta. Căci cine mai are acum bani să-şi cumpere un frigider sau o maşină de spălat? Iată mai jos câteva sfaturi de care este bine să ţii cont pentru a prelungi viaţa electrocasnicelor din locuinţa ta.

Frigiderul- Foloseşte lămâie, bicarbonat şi oţet

Curăţă-l cu atenţie o dată pe lună, folosind produse naturale. Este indicat ca atunci când pe apuci de treabă să scoţi aparatul din priză şi să-l goleşti în totalitate.

Scoate grătarele, cofrajele de plastic pentru ouă şi lada în care păstrezi legumele şi fuctele. Foloseşte o cârpă moale cu care să freci suprafeţele din interior.

Umezeşte-o cu oţet alb diluat cu apă, foloseşte bicarbonat de sodiu iar pentru petele de grăsime sau de mâncare întărite te ajută puţin detergent de vase.

Nu uita ca la sfârşit să ştergi surplusul de apă. Pentru a îndepărta mirosul, taie mai multe lămâi pe jumătate şi păstrează-le pentru câteva zile pe fiecare raft.

Maşina de spălat- Atenţie la petele de mucegai şi calcar

Dacă la prima vedere pare curată, să ştii că te înşeli. Scoate recipientul în care torni detergentul, înălbitorul şi balsamul şi spală-l cu apă călduţă folosind şi oţet alb.

Cu o periuţă de dinţi freacă în locurile mai greu accesibile până îndepărtezi toată piatra, calcarul şi eventual petele de mucegai.

Curăţă interiorul maşinii de spălat folosind o cârpă care nu lasă scame. Pentru a îndepărta calcarul depus, în recipinetul pentru detergent toarnă oţet alb şi bicarbonat de sodiu şi pune maşina în funcţiune la un program scurt.

Aragazul- Acoperă-i suprafaţa cu folie de aluminiu

Curăţarea aragazului şi a cuptorului ni se pare de fiecare dată o corvoadă. Ce e de făcut? Foloseşte produse pe care le găseşti în magazine. Sunt cele mai bune. Un aragaz murdar, plin de pete de ulei şi mâncare întărită, ars sau chiar înnegrit nu va putea fi curăţat cu bicarbonat de sodiu. Foloseşte pentru grilaje un burete de sărmă sau un burete abraziv.

Pune grilajele în apă firbinte, în care ai turnat soluţie degresantă şi aşteaptă o jumătate de oră. La fel poţi proceda cu butoanele şi ochiurile aragazului.

După ce ai îndepărat murdăria, şterge aragazul cu o cârpă uscată, iar apoi acoper suprafaţa cu folie de aluminiu. Aşa îl vei păstra imaculat, chiar dacă vei găti foarte des.

Cuptorul cu microunde- Îndepărtează mirosul cu lămâie

Cuptorul cu microunde este destul de greu de curăţat din cauza faptului că suprafaţa din interior este relativ mică iar tu vei avea un spaţiu îngust de desfăşurare.

Ca şi în cazul frigiderului, foloseşte produse naturale. Este mai sănătos să cureţi cu bicarbonat, lămâie sau oţet decât să foloseşti chimicale care ar putea ajunge în mâncare.

Curăţă interiorul, uşa, butoanele dar şi exteriorul aparatului. Pentru a îndepărta mirosul, taie o lămâie pe jumătate, pune-o pe o farfurie în cuptor şi porneşte aparatul pentru 10, 15 secunde.

Ce produse găseşti în magazine

Pentru curăţarea aragazului dar şi pentru curăţarea petelor foarte dificile de murdărie (ulei, grasăme, resturi alimentare etc) poţi folosi produse din comerţ. Deşi este indicat să le foloseşti cu moderaţie, totuşi este bine să apelezi la ele când nici un alt produs de curăţare nu-şi face efectul.

Redactia SuntGospodina

Comentarii