Sunt Gospodina

Iată cum să-ţi cureţi frigiderul ca la carte! Scapi de murdărie și bacterii foarte uşor!

Nu neglija frigiderul atunci când te apuci de curățenia de primăvară! Un frigider curat împiedică apariția bacteriilor și, implicit, a bolilor.

Începe din exterior

Murdăria și praful de pe bobinele condensatorului pot avea un impact semnificativ în eficiența răcirii alimentelor. Înainte de a curăța bobinele, oprește sursa de alimentare pentru a evita electrocutarea. Cu o cârpă moale, elimină praful de pe frigider.

Continuă cu interiorul

Potrivit specialiștilor, alimentele care trebuie ținute la frigider nu trebuie să stea la temperatura camerei mai mult de două ore. Spală cu apă și detergent de vase rafturile și compartimentele din frigider. Pentru pete dificile, folosește apă caldă și puțin amoniac.

Interiorul frigiderului se curăță cu o soluție opținută din : 2 linguri de bicarbonat de sodiu și 1 litru de apă caldă. Când ai terminat, șterge bine frigiderul cu un prosop curat și uscat.

Aruncă alimentele expirate

Acum e momentul să sortezi alimentele și băuturile din frigider. Mucegaiul și mirosurile neplăcute sunt indicatori alimentari care arată că alimentele nu mai sunt bune de consumat. Dacă tot ești la capitolul curățenie de primăvară, poate ar fi bine să arunci și borcanul de marmeladă, care stă în frigider neatins de la ultima vizită a mamei tale.

Nu mai știi sigur când ai deschis boracanul cu muștar? Când ai dubii, cel mai bine ar fi să arunci aceste alimente.

Cum să stochezi alimentele

Odată ce frigiderul este curățat, poți să-l menții așa stocând alimentele. Poți să folosești coșulețe sau recipiente din plastic, astfel încât alimentele să nu fie împinse în partea din spate a frigiderului și să uiți de ele.

O altă variantă ar fi să magazinezi resturile de mâncare în recipiente transparente și să le etichetezi, astfel încât să știi când să le arunci dacă nu apuci să le consumi Dacă nu ai un sertar în care să depozitezi carnea, ia în considerare achiziționarea unui coș de plastic transparent, pentru a păstra carnea crudă și fructele de mare. Așa împiedici ca sucurile din pachetele de carne să se scurgă pe alte alimente.

Efectuează ajustări

Fă anumite modificări în depozitarea alimentelor. În funcție de nevoi, reglează înălțimea rafturilor pentru ca băuturile să stea în poziție verticală sau să depozitezi recipiente din plastic, cu scopul de a maximiza spațiul.

Ține cont că produsele lactate trebuie să stea pe raftul de sus, în ușa laterală, deoarece acolo este mai rece. Utilizați ușa laterală pentru produsele neperisabile. Sertarele sunt proiectate special pentru a păstra fructele și legumele.

Evită să ții în frigider ouăle și pâinea!

Redactia SuntGospodina

Comentarii